Simona Halep (3 WTA) nu va participa, în proporție de 99%, la turneul de la București, programat în perioada 11-19 iulie, spre dezamăgirea suporterilor ei de acasă.
Absența constănțencei de la competiția dotată cu 226.750 de dolari este una bizară, mai ales că Simona părea entuziasmată după ediția câștigată anul trecut, 6-1, 6-3 în finală cu Roberta Vinci (Italia): „Sper că acest turneu să mai fie și la anul și să pot să îl câștig încă o dată. Mulțumesc, România, mulțumesc românilor. Pentru bucuria românilor am jucat fiecare meci aici”, le transmitea Halep spectatorilor, la ceremonia de premiere.
Tribunele au fost pline încă de la primul meci jucat de Simona la București. Vor mai veni spectatorii în număr mare și la ediția din 2015?
Deși a disputat mai puține meciuri pe zgură față de anul 2014, Simona refuză participarea la București
A trecut un an de atunci și nimic nu s-a schimbat în calendarul competițional parcurs de Simona. Ba dimpotrivă: jucătoarea în vârstă de 23 de ani este, cu o lună înainte de startul turneului din București, mult mai odihnită decât anul trecut. Simona Halep disputase 16 meciuri pe zgură și venea după o finală la Roland Garros, înainte de București 2014, în timp ce în 2015 a jucat doar 10 partide pe suprafața roșiatică, părăsind turneul din Paris în turul doi.
Simona a anunțat, după eliminarea de la Roland Garros (7-5, 6-1 pentru croata Lucic Baroni), faptul că sezonul de zgură s-a terminat pentru ea, iar neparticiparea la București este confirmată și de lista oficială a jucătoarelor, publicată miercuri.
Ar mai exista o singură șansă ca Simona Halep să vină la turneul de categorie International, cea mai slabă ca valoare din ierarhia WTA, dacă va solicita un wild-card. Surse din anturajul sportivei spun însă că Halep va pleca direct în vacanță după turneele de la Birmingham (15 iunie – 21 iunie) și Wimbledon (29 iunie – 12 iunie). Simona va merge apoi la Toronto (Canada), în perioada 10-16 august.
A jucat la Shenzhen, competiție de aceeași categorie cu Bucharest Open, deși urma Australian Open pe alt continent
Conform regulilor impuse de WTA, Simona Halep mai are dreptul la o participare într-un turneu de categorie International. Simona a consumat primul bilet de acest gen la începutul anului, atunci când a mers la Shenzhen (China) și a triumfat cu 6-2, 6-2 în finala cu Timea Bacsinszky (Elveția). A fost un efort suplimentar pentru Halep, care a schimbat două continente înaintea turneului de Grand Slam de la Australian Open. A contat însă propunerea financiară consistentă a oficialilor chinezi, una pe care organizatorii de la București nu sunt dispuși să o facă. „Eu nu cred că Simona joacă pentru bani, nu este cazul. Noi nu ne-am gândit în niciun moment să-i facem o propunere financiară. Chestii din astea fac federații mult mai puternice, care au și bugete impresionante”, a spus George Cosac, președintele FR de Tenis, pentru ProSport.
Copiii de mingi de la Bucharest Open nu se vor mai bucura de prezența favoritei lor.
„Dacă turneul avea loc în primăvară, era mai avantajos pentru toată lumea”
Simona și-a pregătit absența de la Arenele BNR cu câteva luni înainte. Halep a pus decizia ei pe seama schimbării bruște de suprafață, lucru pe care îl știa și atunci când și-a anunțat revenirea la București: „Este foarte greu pentru că o să am doar două turnee International și trebuie să văd și cum mă simt după Wimbledon. Atunci e mereu o perioadă grea și să te întorci pe zgură e complicat, încurcă un pic sezonul de hard. Era mai bine dacă era în primăvară, să fie început de sezon de zgură, era mai avantajos pentru toată lumea”.
Este a doua hotărâre controversată de pe care o ia Halep, după ce în luna aprilie nu a mers în Canada, pentru barajul disputat de România în Fed Cup. Jucătoarea antrenată de Victor Ioniță a dorit să se menajeze pentru sezonul de zgură, însă s-a dovedit o decizie neinspirată. Simona nu a câștigat niciun turneu pe zgură, deși în sezonul de hard obținuse trei titluri: Shenzhen, Dubai și Indian Wells.
Ce turnee urmează pentru Simona Halep în 2015
Iunie:
August:
Septembrie:
Octombrie:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER